Poliția municipiului Onești a fost sesizată la data de 25.10.2011, în jurul orei 19.30, de către Spitalul Oneşti, despre faptul că la această unitate s-a prezentat A. Ionel, de 41 ani, din comuna Livezi, care prezintă arsuri pe faţă şi braţe.
Polițiștii au stabilit în urma cercetărilor efectuate că în seara zilei de 25.10.2011, în jurul orei 18.30, în timp ce se aflau aflau la domiciliu, între soții Ionel A și Elena A., de 38 de ani, s-a produs un conflict spontan, pe fondul căruia Elena A. a aruncat cu ulei încins spre soţul său.
Acesta a fost transportat la Spitalul Oneşti şi internat la Secţia Chirurgie, cu arsuri pe față și brațul drept.
În cauză s-a întocmit dosar penal urmând ca în funcție de numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare să se facă încadrarea juridică a faptei.
Inspectoratul de Politie Judetean Bacau
0 Please Share a Your Opinion.:
Trimiteți un comentariu